Întoarcerea Regelui! Dalglish, director la Liverpool

Întoarcerea Regelui! Dalglish, director la Liverpool
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kenny Dalglish a fost numit director non-executiv la Liverpool, la 16 luni după ce a fost demis din funcția de manager

*Dalglish a câștigat șase titluri ca jucător și trei ca manager la Liverpool

În urmă cu 16 luni, patronii lui Liverpool luau decizia de a-l demite pe Kenny Dalglish din funcția de manager din cauza rezultatelor slabe ale echipei. Scoțianul nu reușise să creeze o echipă care să se bată la titlu după ce l-a pierdut pe Fernando Torres la Chelsea, iar conducerea „cormoranilor” și-a pierdut atunci răbdarea cu cel pe care fanii îl supranumesc „King Kenny”. Însă după o perioadă în care lucrurile s-au stabilizat pe „Anfield”, Dalglish a fost din nou invitat să preia o funcție în cadrul clubului.

Ar fi revenit oricând

Astfel, Liverpool a anunțat ieri că omul care a adus trei titluri pe „Anfield” în prima sa aventură ca manager va reveni ca director în cadrul clubului. Este vorba despre un post fără drept de decizie sau semnătură, însă conducerea lui Liverpool speră ca instalarea lui Dalglish să îi aducă pe suporteri și mai aproape de club. „Este o onoare și o mândrie să revin ca manager la Liverpool. Am făcut clar faptul că oricând va fi nevoie voi reveni la club”, a spus Dalglish pentru site-ul oficial al clubului.

10 trofee a câștigat Dalglish pe banca lui Liverpool ca manager (3 titluri, 2 Cupe ale Angliei, 4 Supercupe ale Angliei, O Cupă a Ligii Angliei)

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci neapărat
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci neapărat
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×